Micropigmentare sprancene

Ce este micropigmentarea?
Micropigmentarea este o tehnică automată, cu un aparat special, ce presupune introducerea pigmentului în straturile superioare ale pielii.

Sprâncenele create prin această procedură arată după vindecare ca și cum ar fi fardate/creionate.

Există mai multe opțiuni de micropigmentare pentru sprâncene, în funcție de intensitatea și designul care ți se potrivește:powder, shading,ombre și hybrid.

Un alt aspect important este ca micropigmentarea sprâncenelor poate corecta tatuajele cosmetice greșite sau vechi, utilizând pe porțiuni mici un pigment de culoarea pielii.

Când este nevoie de o micropigmentare a sprâncenelor?

-când nu mai poți obține prin pensare rezultatul dorit și nu mai vrei să apelezi zilnic la machiajul clasic
-când ai nevoie de corecții mici sau mai mari, corecții ce nu pot fi realizate fără ajutorul micropigmentarii (sprâncene rare, scurte, întrerupte, subțiri, inestetice, etc)
-când ai nevoie să economisești timp, să eviți un stres zilnic și totodata să ai un aspect proaspăt 24 ore pe zi

Este o procedură sigură?

-acul este de unică folosință și desigilat chiar în fața ta
-ustensilele sunt sterilizate conform normelor sanitare actuale
-ți se prezintă proba sterilizării și, la cerere, se poate repeta sterilizarea în prezența ta
-pigmenții cosmetici folosiți sunt organici, antialergici, antiseptici, sterilizați cu raze Gamma, ce nu permit rănirea pielii

Eu ce trebuie să fac sau ce trebuie să nu fac?
Ar fi bine sa eviți cafeaua, băuturile alcoolice sau medicamentele care fluidizează sângele, înainte de a veni la noi.

Cum decurge o sedință de micropigmentare a sprâncenelor?
1. Primești detalii și informații despre procedura de micropigmentare, despre metoda de sterilizare și siguranța procedurii și aparaturii folosite, ne spui dorințele și așteptările tale.

2. Ți se aplica crema anestezică, care va acționa pentru 30 de minute.

3. Trecem la simularea prin desen cu creion a formei, direct pe sprâncenele tale.
Este poate cea mai importantă etapă, deoarece micropigmentarea sprâncenelor va urma întocmai acest contur.
Pe timpul desenului, poți alege o formă cu un look normal sau mai îndrăzneț, fir cu fir sau contur plin.

4. Dupa ce se ajunge la o formă acceptata de ambele parti, sprâncenele trebuie:

-să fie bine echilibrate, curbele asemănătoare, punctele înalte și cele joase să plece pe cât posibil din acelasi loc
-să dea senzația de simetrie stânga-dreapta, sus-jos și să fie bine centrate
-să se potrivească trăsăturilor feței tale, lungimea și grosimea sprâncenelor sa fie corect alese

5.După ce se stabilește forma finală, se trece la micropigmentarea sprâncenelor.
Aceasta se face gradual, adăugând treptat intensitate zonei pe care se lucrează. În timpul pigmentării efective se folosește, de asemenea, anestezic sub formă de gel, menit să crească confortul tău.

6.Procedura se încheie prin curățarea și hidratarea zonei dermopigmentate. Un aspect foarte important este parcurgerea, împreună cu tine, a sfaturilor de îngrijire – 30% din reușita procedurii ține de modul în care sprâncenele sunt îngrijite după efectuarea procedurii.

O sa doară?
Multe persoane se asteaptă la un disconfort serios, cauzat de o procedură care, până la urma, folosește un ac ca să introducă pigmentul în piele. De cele mai multe ori, disconfortul este mult mai mic decât cel anticipat.

La Any Beauty Style, cunoștințele esteticienei, ultima tehnologie folosită și mai ales noile anestezice externe ne permit să reducem disconfortul creat, la cote greu de imaginat acum câțiva ani.
Procedura este ușor tolerabilă chiar și de către persoanele sensibile.

Ce se intamplă după micropigmentarea sprâncenelor fir cu fir, pline sau cu efect pudrat?
Ca la orice micropigmentare a sprâncenelor, trebuie să te aștepți să ai culoarea mai închisă cu 40% mai mult decât rezultatul final dorit.
Durează 4 – 6 zile până se estompează culoarea și pielea se vindecă parțial până la 21 de zile până când culoarea se stabilizează și pielea se vindecă total.
În mod normal, iți poți relua activitatea imediat după procedura de micropigmentare. Nu este obligatoriu, dar poate apărea o mică pierdere de limfă și un minim de roșeată a pielii în zona sprâncenelor, efecte secundare care trec in 1-2 ore.

Când am nevoie de retuș?
Necesitatea retușării sprâncenelor în urma micropigmentării depinde atât de tipul de piele al persoanei în cauză, precum și de modul în care sunt îngrijite acestea în perioada imediat următoare procedurii.
În ceea ce privește aspectul pielii, tenul gras, cu pori dilatați sau cu tendințe acneice favorizează eliminarea unui procent însemnat din pigment. Din această cauză, retușul este necesar pentru a definitiva aspectul lor.
Chiar și în cazul tenului normal, procesul de retușare este important, întrucât tot este eliminat un procent din pigmentul utilizat. În astfel de situații, retușarea ajută la obținerea aspectului perfect.
Bineînțeles, există și situații în care nu este nevoie de retuș, deoarece pigmentul persistă chiar și după vindecarea sprâncenelor.

Cum se îngrijesc sprâncenele proaspăt pigmentate pentru a facilita procesul de retușare?
După cum am menționat anterior, necesitatea retușului depinde și de respectarea unor sfaturi privind modul de întreținere al sprâncenelor. În caz contrar, retușul acestora este îngreunat și se poate ajunge chiar și la refacerea de la zero a acestora.
De aceea, vă recomandăm să urmați cu strictețe indicațiile specialistului nostru.
Primul pas constă în aplicarea cremei primite la salonul nostru pentru a vă asigura că sprâncenele sunt în permanență hidratate. Cel de-al doilea aspect se referă la evitarea contactului cu apa, expunerii la soare, utilizării saunei, solarului ori a peeling-urilor chimice.

Preț 500 LEI / 400 LEI ședința
Prețul include consultație/consiliere, prima sedință de micropigmentare, pensat (daca este nevoie), cremă post tratament.

Pret retuș 350 LEI / 250 Ron/ședința
Prețul include a doua sedință de micropigmentare, pensat (daca este nevoie).

PROGRAMEAZĂ-TE!